Serviciile noastre sunt disponibile doar în județele Alba, Sibiu și Hunedoara.
Deșeurile din construcții și demolări reprezintă unul dintre cele mai grele și mai voluminoase fluxuri de deșeuri generate în Uniunea Europeană.
Deșeurile din construcții și demolări reprezintă unul dintre cele mai grele și mai voluminoase fluxuri de deșeuri generate în Uniunea Europeană. Aproximativ 25% - 30% din totalul deșeurilor generate în UE constau în beton, cărămizi, gips, lemn, sticlă, metale, plastic, solvenți, azbest și pământ excavat, dintre care multe pot fi reciclate.
O mare parte dintre aceste materiale pot fi recuperate până la un procent de 100%, ceea ce ar reduce costurile economice pentru extracția și producerea unor noi materii prime, ar proteja mediul, prin diminuarea poluării generate de minele de extracție, transportul materialelor și producția în sine, și implicit protejarea sănătății oamenilor.
Din aceste motive, deșeurile din construcții și demolări au fost identificate ca un flux prioritar în Directiva-cadru a UE privind deșeurile, Directiva privind depozitele de deșeuri și Pachetul privind economia circulară.
În plus, în contextul în care gradul de recuperare și reciclare a resturilor rămase de pe șantiere trebuie să crească până în 2030, în Europa au fost lansate mai multe soluții inovatoare, pentru administratrea cât mai eficientă a acestora.
Life Waste2Build a dezvoltat o piață digitală unde constructorii pot cumpăra și vinde materiale de construcție reciclabile de la șantierele situate din Toulouse, Franța.
De asemenea, doritorii pot găsi materii prime reciclate de înaltă calitate în cataloagele Life Waste2Build, pentru a le folosi în alte proiecte de construcții. Cei care organizează șantier pot vinde sau transfera materiale de deconstrucție, surplusuri de șantier și articole scoase din stoc, astfel încât să devină resurse pentru alte inițiative.
Platforma a fost dezvoltată ca parte a proiectului european Life Waste2Build, pentru a încuraja reutilizarea materialelor în construcții, renovări sau amenajări, în scopul de a construi cu o abordare a economiei circulare.
În prima fază a proiectului Life Waste2Build, accesul pe platformă este gratuit. Până acum, prin această soluție, au fost recuperate și reutilizate 85% dintre deșeurile de construcție de pe 58 de șantiere.
Life Cirrcon produce beton armat în Irlanda, Germania și Țările de Jos, folosind agregate concasate de la demolări, combinate cu lianți fabricați din materiale reciclate.
Obiectivul proiectului își propune să producă beton care este 100% circular, complet diferit de practica actuală în care componentele din beton reciclat ajung în aplicații de calitate inferioară. Cheia este o tehnologie de producție a liantului care utilizează fracțiunile de beton reciclat de calitate inferioară.
Life Cirrcon mai are ca obiectiv modernizarea unei mari varietăți de fluxuri de deșeuri, eliminând efectiv nevoia de resurse primare, ceea ce reprezintă un progres major în comparație cu dezvoltările existente de înlocuire a cimentului. Se reduce astfel utilizarea calcarului brut în producția de beton din UE cu mai mult de 90%, economisind potențial 7,3 milioane de tone pe an.
Producția actuală de beton este împovărătoare pentru planeta noastră, deoarece necesită cantități mari de materiale virgine, de exemplu, 150 de milioane de tone pe an de calcar, sunt extrase pentru producția de ciment din UE.
Pe parcursul proiectului, Life Circon va produce 40.000 de tone de liant, valorificând 24.000 de tone de deșeuri.
Proiectul Eco Tiles, din Italia, își propune să demonstreze posibilitatea de a produce produse prefabricate pe bază de ciment (plăci Terrazzo) complet reciclate (până la aproape 70%), utilizând sticlă reciclată din deșeuri urbane și industriale, ceramică și deșeuri din construcții și demolări (CDW).
Producția va reduce cu 20% impactul asupra mediului, prin comparație cu poluarea produsă în cazul plăcilor tradiționale, și va permite fabricarea de produse prefabricate de înaltă calitate.
Proiectul prevede colaborarea dintre expertiza științifică a grupului de Mineralogie-Petrologie de la Universitatea din Camerino pentru studiul geomaterialelor și compania Grandinetti, lider în Italia specializat în producția de plăci de terrazzo tradiționale și artistice. Partenerii sunt localizați în regiunea Marche, Italia.
Circwaste a fost un proiect pe șapte ani care a promovat utilizarea eficientă a fluxurilor de materiale, prevenirea deșeurilor și noi concepte de gestionare a deșeurilor și a resurselor în Finlanda. Implementat între 2016-2023, proiectul și-a propus să contribuie la punerea în aplicare a planului național de gestionare a deșeurilor și la orientarea Finlandei către o economie circulară.
Circwaste a inclus aproape 20 de proiecte pilot pentru îmbunătățirea eficienței resurselor, care s-au concentrat asupra deșeurilor municipale, deșeurilor și subproduselor industriale, deșeurilor din construcții, solurilor și terenurilor contaminate, sistemului alimentar etc.
Proiectul Circwaste pune accentul pe cinci zone geografice: Finlanda de Sud-Vest, Satakunta, Finlanda Centrală, regiunea Karelia de Nord și regiunea Karelia de Sud. În aceste zone, părțile regionale relevante au format grupuri de cooperare care au lucrat la punerea în aplicare a planului național de gestionare a deșeurilor la nivel regional. Pentru a sprijini activitățile regionale, Institutul finlandez de mediu a înființat o rețea de experți privind economia circulară.
Obiectivul I-Loop Life este de a obține o reducere semnificativă a deșeurilor din construcții și demolări depozitate la gropile de gunoi prin implementarea unei noi tehnologii de reciclare a vatei de sticlă, bazată pe tehnologia SBM (Submerged Burner Melter) brevetată de Saint-Gobain (Franța).
Proiectul vrea să demonstreze fezabilitatea tehnică a reciclării unor cantități mari de deșeuri de vată de sticlă, care pot fi folosite apoi pentru fabricarea sticlei, precum și viabilitatea economică a unui model de economie circulară care implică diverse părți interesate de-a lungul întregului lanț valoric de deconstrucție. De asemenea, partenerii vor extinde fluxul de reciclare pe tot teritoriul Franței, în Germania și Suedia.
Vata de sticlă este un material utilizat în întreaga lume pentru izolarea termică sau fonică a clădirilor. Cu toate acestea, din punctul de vedere al economiei circulare, nu există în prezent nicio soluție cu circuit închis pentru tratarea și reciclarea deșeurilor generate în timpul activităților de construcție și/sau demolare/deconstrucție.
Numai în Franța, aproximativ 75 000 de tone de deșeuri de vată de sticlă sunt generate în fiecare an. Se presupune că această cantitate se va dubla până în 2030, odată cu renovarea clădirilor construite în anii 1970 și 1980. În ciuda acestei cantități uriașe, deoarece în prezent nu există un lanț valoric de reciclare a vatei de sticlă, toate deșeurile, dacă nu sunt reutilizate la fața locului (pentru a umple goluri, de exemplu), sunt depozitate sistematic.
În prezent, Saint-Gobain ISOVER operează o tehnologie de reciclare a vatei de sticlă (Oxymelt) la Orange (sud-estul Franței) și a lansat recent o inițiativă pentru structurarea lanțului valoric de reciclare a vatei de sticlă în Franța. Totuși, tehnologia, care datează din anii 1990, duce la obținerea unui deșeu de calitate scăzută pentru fabricarea sticlei și limitează conținutul reciclat care poate fi încorporat în vata de sticlă (doar 5%).
Surse: