Serviciile noastre sunt disponibile doar în județele Alba, Sibiu și Hunedoara.

Contribuie și tu pentru un mediu curat! Reclamă abandonarea deșeurilor!

Atât oamenii și companiile, cât și autoritățile publice, precum primăriile, pot primi amenzi pentru încălcarea regulilor, când vine vorba de deșeuri. Cum poți ajuta?

Contribuie și tu pentru un mediu curat! Reclamă abandonarea deșeurilor!

Ce spune legea?

Abandonarea deșeurilor este interzisă și pedepsită, potrivit Legii 211/2011, principala lege privind gestionarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare. Conform OUG 92/2021, abandonul și eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop este interzisă și constituie contravenție și se sancționează cu amenzi de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele fizice şi de la 50.000 lei la 70.000 lei, pentru persoanele juridice.

În plus, cei care aruncă deșeuri ilegal sunt obligați prin lege să curețe zona și să plătească, pe lângă amendă, costurile de eliminare a gunoaielor prin societăți specializate.


Cum poți ajuta?

Scenariul 1: Surprinde în flagrant pe cineva care aruncă deșeuri în spații neamenajate special

  • Dacă ești în siguranță, fotografiază / filmează incidentul și marchează locația pe GPS cu ajutorului telefonului, dacă e posibil
  • Sună la Poliția Locală și solicită deplasarea urgentă a unui echipaj. Descrie scena la care ești martor: detalii cu privire la locație, date de identificare ale persoanelor care aruncă deșeuri (vârsta, gen, număr înmatriculare dacă este vizibil).
  • Apoi este indicat să suni la Garda de Mediu (disponibili doar în intervalul 09 – 16), să reclami situația și la aceștia și să menționezi că ai vorbit anterior cu poliția locală. Potrivit Gărzii de Mediu, echipele acestora de permanență (din afara orelor de program) pot fi sesizate prin dispeceratul 112.

Scenariul 2: Vezi maldăre cu deșeuri aruncate în spații neamenajate special

  • Fă câteva poze
  • Scrie o sesizare sub forma unui e-mail către Garda de Mediu cu textul de mai jos

Bună ziua,
Mă numesc ………, CNP………………, telefon ………………….și vă scriu pentru a reclama deșeuri aruncate neconform în locația …………………………. (stradă/sat/oraș/județ).
Vă rog să întreprindeți demersurile legale și să îmi comunicați situația din teren, măsurile dispuse și sancțiunile aplicate.
Mulțumesc,
…….(nume, CNP, adresa, telefon)

Dacă aveți, atașați una, două poze.

În plus, mai sunt câteva platforme și aplicații care facilitează reclamarea gunoaielor aruncate în spații neamenajate, cum ar fi protectiamediului.org și TrashOUT.


Să nu uităm că toate aceste deșeuri existăși pentru că noi, oamenii, le producem. Zilnic, poți contribui pentru un mediu mai curat dacă:

  • Refuzi produse de plastic de unică folosință, bunuri și produse toxice, care nu pot fi reparate, compostate sau reciclate.
  • În cazul demolării construcțiilor vechi, al renovării sau al construcțiilor noi, separi materialele pe categorii și contactezi o companie de reciclare materiale din construcții.
  • Repari și reutilizezi produse și bunuri de orice fel. Caută în special atelierele mici de reparații din orașul tău.
  • Separi pe categorii (hârtie/carton, plastic/metal și sticlă) ambalajele pe care nu le poți evita și produsele care nu pot fi reparate și refolosite. Acestea sunt resurse valoroase pentru industria reciclării.

Află mai multe